3 feb. 2018

Șampon cu ulei de argan de la Farmec - Review

De când am născut fetiță , ma confrunt cu o cădere masivă a părului, de ajunsesem efectiv să-mi fie teamă să mă mai pieptan, îngrozită toata de cantitatea mare de par pe care o voi găsi în perie.
Hotărâtă să nu-mi pierd tot părul la nici 30 de ani, am început să încerc diferite produse după piata românească pentru a lupta cu căderea părului.
După ce am încercat în decurs de două luni ddiverse produse, singurul produs care a dar cu adevărat rezultate in cazul meu, a fost șamponul cu ulei de argan, un produs 100% românesc produs de Farmec.

Știați că?
Uleiul de Argan se obţine prin presarea fructelor arborelui Argania Spinosa, un copac din Maroc. De secole, marocanii au folosit uleiul de argan pentru îngrijirea pielii, a părului şi în dieta lor cotidiană.

Eu îl folosesc de 3 ori pe săptămână datorită faptului că sunt îndrăgostită de parfumul pe care îl are, de rezistenta firului pe care îl dă părului meu și datorită faptului că îmi face părul să poată fi aranjat mai ușor, împiedicând în același timp și încărcarea masivă cu care mă confruntam înainte de folosire.

Ingrediente:

Părul, supus zilnic acțiunilor mecanice (pieptănare dură), chimice (vopsiri oxidative) și ale mediului (radiaţii UV, uscări agresive la temperature înalte, poluanţi) se deteriorează, devine predispus la rupere și încâlcire.
Keratina, având o afinitate deosebită față de firul de păr, reface suprafața distrusă și redă fermitatea și rezistența la agresiunile cotidiene.
Uleiul de argan conferă strălucire și elasticitate părului, previne despicarea vârfurilor, lăsându-l mătăsos și ușor de pieptănat.

Impresii personale:
Șamponul se găsește intr-o sticla maro de 250 de ml, prevăzută cu un capac care se deschide cu ușurință cu un deget. Desi are un design ok, nu îmi place faptul că plasticul sticlei este unul dur și gros dacă pot să mă exprim așa, deoarece nu se poate vedea cantitatea de șampon rămasă în sticlă, nici măcar dacă o ținem în lumină.
Șamponul este de culoare albicioasă, puțin cremos precum un iaurt, are un parfum puțin fresh, care se păstrează cam două zile pe par ( în situația în care soțul fumează in bucătărie).
Un alt dezavantaj pe care îl pot aduce acestui șampon este faptul că am nevoie să torn o cantitate mai mare de șampon pentru a putea face spuma suficientă pentru a-mi acoperi tot părul.
Datorită faptului că folosesc mai mult șampon la o spălare, ținând cont că am părul cu o palmă până la mijloc, o sticlă de 250 ml îmi ajunge 3 săptămâni.
Un alt plus pe care îl conferă acest șampon cu ulei de argan,ar fi faptul că timp de două zile de la folosire, părul meu este strălucitor, așa cum spuneam si mai sus , au dispărut bătăile de cap pe care le aveam cu încărcarea părului, iar în același timp observ pe zi ce trece o cantitate mai mică de par căzut în perie.
Per ansamblu, ii acord nota 7 din 10 si astfel va recomand să-l încercați și voi.

Pret:
Șamponul poate fi găsit pe site-ul celor de la Farmec la prețul de 12,74 lei insa eu l-am achiziționat din lanțul de magazine Mega Image la 15,5 lei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu